Știrile noastre

1458 vizualizări

Coordonatorii locali EcoMania și-au primit laurii

Sâmbăta trecută, pe 21 mai, ne-am întâlnit în cadrul „EcoExpoziției” cu coordonatorii locali și membrii echipei de voluntari pentru a face totalurile proiectului ecologic de voluntariat „EcoMania 2016”.

Coordonatorii au împărtășit experiența lor de lideri în implementarea proiectului, menționând provocările și succesele obținute împreună cu echipa de voluntari și partenerii locali.




Proiectul EcoMania este abia la a doua ediție însă putem să ne lăudăm cu rezultate demne de urmat. Succesul constă în acțiunile bine organizate, coordonatorii locali entuziasmați că pot să facă o schimbare în localitatea lor fiind lideri adevărați și buna comunicare cu echipa organizațională, adică Asociația pentru Dezvoltare Creativă.

Dacă anul trecut proiectul a implicat 20 de coordonatori locali din 12 localități, anul acesta proiectul a cuprins 33 de coordonatori locali din 23 de localități.

Fiind echipați cu informație utilă în cadrul atelierului EcoOrganizat, cei 33 coordonatori locali EcoMania au desfășurat sesiuni de informare „EcoInformat”, acțiuni de salubrizare „EcoQuest” și ateliere de lucru manual „EcoTrendy”, astfel promovând valorile cetățeniei active și ale voluntariatului, ale mediului ambiant sănătos și curat.

Coordonatorii au fost premiați cu certificate pentru implicare activă și coordonarea activităților „EcoMania 2016”.

Faceți cunoștință cu tinerii lideri EcoMania: Burbulea Veronica, Rufa Sabin, Lari Alexandru, Nistor Daniela, Ţurcan Laura, Sușchevici Dorin, Fandeev Alexandru, Talmazan Andrei, Gajiu Ion, Dudca Maria-Elena, Apostol Cristian, Cebotari Anastasia, Smolenschi Cristina, Cristian Verejan, Danu Tatiana, Agapi Valentina, Revencu Maria, Smochină Eugenia, Frunze-Hatman Elena, Gorgos Daniela, Botezatu Daniela, Macovoz Paula, Bulancea Cristina, Juraveli Carolina, Juraveli Dumitru, Palii Andrei, Osoianu Mihai, Pripa Mădălina, Tîrnovețchi Cristina, Tataru Ilie, Harcenco Maria, Cucu Lucia, Vetrici Ana-Maria, Crivoruciko Olga.




EcoMania 2016 în câteva cifre:



— 240 de acțiuni locale;
— 47 de EcoOrganizat;
— 89 de EcoQuest;
— 39 de EcoTrendy;
— 70 de EcoInformat + info în cadrul fiecărei activități EcoMania;
— 3 de EcoExpoziție.

În total pete 2000 de participanți și voluntari au fost implicați în acțiunile locale și naționale EcoMania.