Știrile noastre

1433 vizualizări

Maria Pascariu, BFTF Alumna: Am învățat că nu pot doar să observ procesul de pe „banca de rezervă”

Dacă o veți cunoaște în persoană pe absolventa programului BFTF ( Benjamin Franklin Transatlantic Fellows) Maria Pascariu, cu siguranță veți spune că este o fire optimistă și creativă, iar activismul și entuziasmul sunt două caracteristici care îi descriu stilul de viață. Maria are 19 ani și este studentă în primul an la UTM, specialitatea IT. Este originară din satul Petrești, r. Ungheni, dar își face studiile deja al patrulea an în Chișinău, deoarece anul acesta a absolvit Liceul Academiei de Științe a Moldovei. Se auto-caracterizează drept o persoană extrovertă și comunicativă, crede cu tărie că oamenii sunt buni și sunt o sursă de inspirație. Aflați mai multe despre experiența sa din SUA din interviul ce urmează.

Îmi place viața și tot ceea ce presupune ea, inclusiv eșecurile, pe care le consider niște lecții deosebit de prețioase.



USALUMNI: Ai participat, de curând într-un program de schimb al Guvernului SUA, cum te-a influențat acesta?

MARIA PASCARIU: Experiența BFTF m-a schimbat cu siguranță, mai mult decât m-aș fi așteptat. Atât aflarea în State, cât și interacțiunea cu 52 de alți tineri care se aseamănă, dar se și deosebesc radical, mi-a influențat viziunile, orientările și m-a influențat și comportamental. Patru săptămâni trec pe neobservate când ai atât de multe de văzut, de învățat, atâtea poze și amintiri de făcut, atâția oameni de cunoscut și atâtea prietenii strânse de legat. Fiecare fellow, mentor, membru al familiei gazdă sau chiar simplu trecător pe care l-ai oprit să întrebi cum ajungi la Casa Albă, a lăsat o amprentă. Am cunoscut din noi puncte de vedere cultura a zeci de alți tineri și a țărilor lor; am avut ocazia să particip la seminare și workshop-uri cu oameni inspiraționali și profesori ai uneia dintre cele mai bune universități americane; am călătorit pentru prima dată în viață și am și trăit o parte a ”visului american”; am fost expusă unei serii întregi de experiențe sociale și educaționale, impactul cărora nu l-am observat decât la întoarcerea acasă, când defectele, dar și părțile care nu primesc destulă apreciere, ale societății noastre, au devenit mult mai accentuate. Toate acestea m-au motivat și mai mult să cred că lucrurile se pot schimba/deja se schimbă spre bine, iar eu nu pot doar să observ procesul de pe ”banca de rezervă”.



USALUMNI: Care sunt cele mai impresionante momente din experiența pe care ai avut-o?

MARIA PASCARIU: Cu siguranță, memorabile au fost unele dintre seminarele la care am participat, cu speakeri de excepție, greutatea cuvintelor cărora ne lăsau cu ”piele de găină” sau cu lacrimi în ochi. Nu o să uit niciodată sesiunea de scriere liberă (”Authoring Action”) pe care am avut-o aproape de încheierea programului, unde fiecare a dat frâu liber gândurilor și a spus ceea ce a considerat necesar sau s-a simțit, în sfârșit, liber să spună, și care a făcut legătura dintre noi și mai puternică.
Cele 10 zile petrecute cu familia gazdă au fost pline de mâncare gustoasă, râsete și karaoke în automobil, iar în evidență iese, cu siguranță, faptul că Kim și Adria mi-au dat ocazia să văd pentru prima dată oceanul.
Zilele petrecute în Philadelphia și Washington, vizita la Departamentul de Stat al SUA și, cel mai important, sărbătorirea Zilei Independenței SUA în capitală împreună cu noii 50+ cei mai buni prieteni, rămân a fi unele din cele mai vii amintiri din timpul programului.

USALUMNI: După venirea din State, ai devenit absolventă a programului și membru a comunității absolvenților, ai venit cu vreo idee de proiect pe care ai dori să o implementezi acasă?

MARIA PASCARIU: La sfârșitul programului, fiecare participant a venit cu o idee și o prezentare a unui potențial proiect pe care ar vrea să-l implementeze în comunitatea sa. Ideea pe care am prezentat-o eu este strâns legată de conceptul de personal branding și este încă în stadiul de dezvoltare. Voi continua neapărat să lucrez asupra proiectului, odată ce mă adaptez la noul rol de studentă.



USALUMNI: Care sunt beneficiile programelor de schimb și cum ați recomanda aceste oportunități și altor cetățeni ai Moldovei?

MARIA PASCARIU: Dacă citind răspunsurile la întrebările anterioare, nu se observă plusurile și cineva nu ar fi încă convins să aplice pentru un program de schimb, atunci să vorbesc despre propria experiență nu este de ajuns, pentru că pot înțelege doar cei ce au trăit-o ca și mine. Important este faptul că prin aceste pograme nu cunoști doar noi locuri, oameni și experiențe, ci și un nou sine cu noi limite, iar aceasta, în opinia mea, este cel mai mare beneficiu.

The Benjamin Franklin Transatlantic Fellows Initiative: este un program de trei săptămâni și jumătate numit după Benjamin Franklin, în onoarea dragostei sale pentru consolidarea cooperării transatlantice.

Institutele de vară reunesc tineri americani, europeni și din Asia Centrală cu scopul de a promova libertatea în întreaga lume și pentru a promova conștientizarea valorilor comune în lumina provocărilor globale ale secolului 21. Pentru mai multă informație accesați: bftf.org/