Evenimentele noastre

Eveniment finisat

1335 vizualizări

Competiția Națională Odyssey of the Mind Moldova 2017

Pe 4 martie 2017, vă așteptăm la Competiția Națională Odyssey of the Mind în Moldova, care este organizată anual de către Asociația pentru Dezvoltare Creativă, cu suportul Ambasadei SUA în Moldova. În cadrul acestui eveniment, echipele înregistrate în prealabil, au ocazia să își demonstreze abilitățile în soluționarea creativă a problemelor, agerimea și capacitatea de a gândi în afara cutiei. Toată această sărbătoare a creativității are loc în limba engleză.

Echipele au de prezentat soluțiile pentru două tipuri de probleme: problema de lungă durată și problema spontană. Soluția problemei de lungă durată este o scenetă teatralizată, gândită din timp, pentru care echipele creează decor, costume și construiesc anumite dispozitive, în funcție de tipul problemei. Soluția problemei spontane este identificată pe loc de către membrii echipei, având timp limitat la dispoziție. Tinerii sunt apreciați de către jurați, care analizează prestația lor în baza unui set riguros de criterii.

Aceste probleme sunt create de către fondatorul programului — Dr. C. Samuel Micklus și sunt reânoite în fiecare an. Puteți citi mai multe despre program, iar dacă nu v-ați înregistrat încă echipa, o puteți face accesând link-ul: goo.gl/xwTYR1, până pe 1 februarie.

Echipele câștigătoare au posibilitatea să reprezinte țara la Competiția Europeană și cea Mondială de Odyssey of the Mind. Până în acest an, elevii din Republica Moldova au participat de 16 ori la Festivalul European „Odiseea Cugetului”, desfășurat în diferite țări europene, obținând numeroase premii și de două ori la competiția mondială Odyssey of the Mind WorldFinals, care are loc în SUA. Anul acesta, Eurofestivalul va avea loc în Belarus.
Reportaj de la Competiția Națională 2016 Abraziv, Moldova 1



La eveniment sunt așteptate echipele, antrenorii, jurații și voluntarii evenimentului, iar pentru ai susține, vă așteptăm și pe voi — părinții, prietenii, curioșii și media, care doriți fiți parte a familiei Odyssey of the Mind Moldova.
Costul: Gratuit