Știrile noastre

592 vizualizări

NO Corruption in Education - un nou proiect marca Wave Week Moldova

Corupția este un flagel al societății cu care ne confruntăm încă din băncile şcolii. Problema corupţiei este recunoscută drept una gravă pentru Republica Moldova atât de autorităţile naţionale, cât şi de către instituţiile de profil internaţionale, iar sistemul educaţional este unul dintre cele mai vulnerabile la acest capitol. Câțiva absolvenți ai programului Wave Week Moldova 2017 au inițiat o campanie socială, care are drept scop anume sensibilizarea, informarea şi motivarea tinerilor în lupta împotriva corupției în sistemul educațional.

Primul eveniment, în cadrul căruia se va desfăşura şi lansarea campaniei, constă dintr-un training motivațional cu genericul «Combatem Corupția Împreuna», susținut de 2 activişti civici şi 2 experți, care îți vor împărtăşi experiențele şi cunoştințele lor în legătură cu metodele de luptă împotriva corupției în învățământ.

Dacă eşti elev sau student, dornic de a contribui la înfăptuirea schimbării spre bine şi de a nu trata cu indiferenţă una dintre cele mai stringente probleme ale societății noastre, te invităm sa ni te alături pe data de 22 august, ora 16:00, în incinta Skytower, pentru a participa la acest training oferit de speakeri profesionişti, care te vor învăța cum să opui rezistență corupției.
Pentru a te înregistra, COMPLETEAZĂ FORMULARUL!

Pentru a afla mai multe detalii, accesează EVENIMENTUL FACEBOOK.

NO Corruption in Education este un proiect de voluntariat implementat în cadrul programului Wave Week Moldova 2017, organizat de Asociația pentru Dezvoltare Creativă, afiliat cu Spark the Wave, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului din Republica Moldova și al Ambasadei SUA în Moldova.