Știrile noastre

2040 просмотра

AGENDA Odyssey of the Mind Moldova 2018 - Ediția a XX-a

Asociația pentru Dezvoltare Creativă vă invită la cea de-a XX-a edițiea Competiției Naționale Odyssey of the Mind Moldova 2018 (Odiseea Cugetului), ce se va desfășura pe 10 martie 2018, în cadrul Liceului Teoretic „Gaudeamus” str. Petru Zadnipru 14/4, începând cu ora 9:30.

“Odiseea Cugetului” este un program internațional de gândire creativă pentru copii şi tineri. Acest concurs pune accentul pe soluționarea creativă a unor probleme diverse, de la cele mecanice până la prezentările teatralizate de interpretări proprii ale operelor literare clasice sau a unor fenomene globale. Programul este implementa la nivel național în Republica Moldova încă din 1997, având o istorie de succes și un impact deosebit în dezvoltarea personală a tinerilor.

Anul acesta, 12 echipe din Chișinău, Cimișlia, Ungheni, Edineț, Telenești, Căușeni și Anenii Noi vor concura pentru posibilitatea de a prezenta în fața publicului și juraților cele mai originale soluții la una dintre cele patru probleme de lungă durată, dar și de a demonstra creativitatea și agerimea în cadrul problemei spontane. Acestea sunt create de către fondatorul programului — Dr. C. Samuel Micklus și sunt reînnoite în fiecare an. Haideți să le descoperim:

Fiind ghidați de profesorii-antrenori, participanții au identificat soluția potrivită pentru una dintre cele patru probleme de lungă durată:

Problema 1 “Triathlon Travels” În acestă problemă, echipele vor conduce vehicule originale care participă într-un triatlon. Acestea își vor schimba direcția de mers, vor lovi țintele stabilite și își vor schimba aspectul.

Problema 3 “Classics… Mockumentary! Seriously?” Echipa va “reface” o poveste clasică, prezentând diverse personaje într-o manieră hazlie. Astfel, vor adăuga detalii, vor exagera unele lucruri, făcând să pară că acțiunile prezentate de ei într-adevăr au avut loc.

Problema 5“A Stellar Hangout” În străfundurile universului, există un spațiu de întâlnire intergalactic unde tot felul de creaturi se opresc, mănâncă, se realimentează și se relaxează. Echipele vor reprezenta acest loc prin intermediul personajelor originale, mâncării și a procesului de căutare a unei comori spațiale.

Echipele câștigătoare au posibilitatea să reprezinte țara la Competiția Europeană și cea Mondială de Odyssey of the Mind. Până în acest an, elevii din Republica Moldova au participat de 17 ori la Festivalul European „Odiseea Cugetului”, desfășurat în diferite țări europene, obținând numeroase premii, și de două ori la competiția mondială Odyssey of the Mind World Finals, care are loc în SUA.
Evenimentul începe la ora 10:00 și continuă pe tot parcursul zilei. Ceremonia de premiere începe la ora 15:00. La competiție vor fi în jur de 200 de persoane: membri ai echipelor, antrenori, jurați, echipa de implementare și voluntari ADC. Toți susținătorii programului au un scop comun: de a susține și de a oferi copiilor și tinerilor o șansă de a-și exprima creativitatea și de a învăța lucruri noi într-un mediu distractiv.

Deascărcați AGENDA AICI!

Источник: https://www.facebook.com/events/1813140805653053/ | переходов: 341