293 просмотра

Zece ani de Wave Week Moldova

O sută de tineri din întreaga țară sunt parte a celei de-a zecea ediții a școlii de vară din cadrul programului național de liderism și voluntariat Wave Week Moldova (WWM). Fiind ghidați de mentori – absolvenți ai programului și voluntari ai Corpului Păcii, delegații vor învăța cum să devină lideri și cetățeni activi în comunitățile lor, implementând propriile proiecte de voluntariat. Școala de vară se desfășoară în perioada 11-17 iulie, în incinta taberei „Dacia Marin”, or. Vadul lui Vodă.

Timp de șapte zile, tinerii cuprinși cu vârstele între 13 și 17 ani vor avea concomitent cursuri teoretice și practice în limba engleză și în limba română, pe teme precum: comunicarea asertivă, liderism, planificarea și promovarea proiectelor de voluntariat, colectarea de fonduri și planificarea bugetului de succes, tactici de motivare a membrilor echipei, comunicarea în public, managementul conflictelor. De asemenea, tinerii sunt stimulați să conștientizeze aspectele diversității și toleranței.

Participanții vor fi instruiți cum să realizeze propriile proiecte de voluntariat, iar pentru a simți pe propria piele ce înseamnă organizarea unei astfel de activități, vor participa la 3 proiecte de voluntariat chiar în timpul școlii de vară. Astfel, tinerii vor implementa activități ecologice, ateliere de creație pentru copii și sesiuni de informare pe diferite teme sociale.

În urma școlii de vară participanții, îndrumați de mentorii lor, vor planifica și vor implementa propriile proiecte de voluntariat, în funcție de necesitățile comunității din care vin. După realizarea acestor activități, absolvenții se întrunesc la un eveniment de amploare pentru a împărtăși din propria experiență și a face schimb de bune practici.

Pe parcursul celor 10 ediții, WWM a reușit să creeze o rețea de peste 600 de absolvenți, care au implementat peste 60 de proiecte de voluntariat, de care au beneficiat peste 1500 de persoane. Tinerii au realizat proiecte de caritate care vizau orfelinatele sau familiile social vulnerabile, acțiuni de salubrizare, instruiri pentru adolescenți, campanii de promovare a diversității sau a donării sângelui, devenind membri activi ai comunităților în care locuiesc.

Wave Week Moldova este un program organizat anual de Asociația pentru Dezvoltare Creativă cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și afiliat cu Spark the Wave, organizație din Statele Unite ale Americii.

Urmăriți zilnic noutățile de pe pagina de Facebook Wave Week Moldova.
5361 просмотра

Fii schimbarea în comunitatea ta! Aplică pentru Wave Week Moldova 2018!

Ești TÂNĂR și MOTIVAT să faci o schimbare în comunitatea ta? Dacă DA, atunci acest program este pentru tine! „Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă” (ADC) te invită să participi la cea de a 10-a ediţie a programului „Wave Week Moldova” (WWM 2018), începând cu școala de vară ce se va desfășura între 11 – 17 iulie, la baza de odihnă „Dacia Marin”, Vadul-lui-Vodă.

Implementat de către echipa Asociației pentru Dezvoltare Creativă, în parteneriat cu Spark the Wave din SUA și finanțat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, „WWM 2018” reprezintă un program de liderism și voluntariat pentru tineri care va întruni 100 participanți din întreaga țară.



Școala de vară îşi va desfăşura activităţile în limba engleză şi română, după care tinerii vor dezvolta propriile proiecte de voluntariat, atât la nivel local, cât și național.

Ce câștigi în urma participării la programul WWM 2018?

• Îți dezvolți abilitățile de lider și lucru în echipă;
• Dobândești abilități de comunicare eficientă interpersonală și interculturală, managementul conflictului;
• Acumulezi cunoștințe și experiență în planificarea și implementarea proiectelor de voluntariat;
• Îți creezi o comunitate mare de prieteni din toată Moldova;
• Ai parte de multă, multă distracție!!!

Care sunt cerințele de participare?

• Să ai vârsta între 14-18 ani;
• Să fii din orice regiune din Moldova – încurajăm participarea tinerilor din sate și raioane, inclusiv din UTA Găgăuzia și regiunea Transnistreană;
• Să participi pe toată durata desfășurării școlii de vară (11-17 Iulie 2018);
• Să fii motivat să implementezi proiectele de voluntariat la nivel local și/sau național în perioada iulie — octombrie 2018;
• Să participi la evenimentul de încheiere a programului, ce va avea loc la începutul lunii noiembrie;
• Să fii dornic de a împărtăși experiența acumulată cu colegii/prietenii din comunitate;
• Să îți permiți achitarea taxei de participare de 700 lei, care reprezintă contribuția participanților pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de organizare.

Data limită de aplicare este 1 iunie 2018, ora 18:00.

Completați FORMULARUL ONLINE!

Dacă doriți să fiți instruiți și să folosiți limba româmă în timpul sesiunilor, bifați ROMÂNĂ și urmați instrucțiunile!

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să îl contactați pe Igor Zaharov, Coordonator „Wave Week Moldova”, în cadrul „Asociaţiei pentru Dezvoltare Creativă”.

068 227 269
waveweek.moldova@usalumni.md,
www.usalumni.md
2338 просмотра

Start the Wave - școala de vară Wave Week Moldova 2016 se desfășoară pe 9-15 iulie!

Asociația pentru Dezvoltare Creativă vă invită să îi cunoașteți pe cei 100 delegați din toată Moldova și pe mentorii lor în timp ce vor învăța cum se dezvoltă proiectele de voluntariat și vor implementa acțiunile în folosul comunității, la Wave Week Moldova 2016. Școala de vară pentru tinerii lideri este parte a programului Wave Week Moldova (WWM), ce promovează liderismul, voluntariatul și participarea tinerilor în viața comunității lor, va fi desfășurată între 9-15 iulie 2016, în incinta taberei „Camping”, or. Vadul lui Vodă.

Wave Week Moldova este un program organizat anual de Asociația pentru Dezvoltare Creativă cu suportul Ministerului Tineretului și Sportului Republicii Moldova și afiliat cu „Spark the Wave”, organizație din Statele Unite ale Americii. Acesta este unul dintre primele programe pentru tinerii din țară, ce întrunește activități pentru dezvoltarea abilităților de lider, voluntariat si cetățenie activă.

Timp de 7 zile, delegații (13-17 ani) vor avea cursuri teoretice în limba engleză și în limba română, facilitate de formatori americani și moldoveni, pe teme precum: comunicarea asertivă, liderism, planificarea și promovarea proiectelor de voluntariat, colectarea de fonduri și planificarea bugetului de succes, tactici de motivare a membrilor echipei, comunicarea în public, managementul conflictelor. De asemenea, tinerii sunt stimulați să conștientizeze aspectele diversității și toleranței.

După ce au însușit aspectele teoretice și ca să pună in practica cele învățate, delegații Wave Week Moldova vor fi divizați în grupuri și vor desfășura acțiuni de voluntariat în timpul școlii de vară. Astfel, tinerii vor implementa activități ecologice, ateliere de creație pentru copii și sesiuni de informare pe diferite teme sociale.

În urma școlii de vară participanții, îndrumați de mentorii lor, vor planifica și vor implementa propriile proiecte de voluntariat, în funcție de necesitățile comunității din care vin. După realizarea acestor activități, absolvenții se întrunesc la un eveniment de amploare pentru a împărtăși din propria experiență și a face schimb de bune practici.

Pe parcursul celor 7 ediții, WWM a reușit să creeze o rețea de peste 400 de absolvenți, care au implementat peste 35 de proiecte de voluntariat, de care au beneficiat peste 1500 de persoane. Tinerii au realizat proiecte de caritate care vizau orfelinatele sau familiile social vulnerabile, acțiuni de salubrizare, instruiri pentru adolescenți, campanii de promovare a diversității sau a donării sângelui, devenind membri activi ai comunităților în care locuiesc.

Mai multe detalii despre eveniment le puteți urmări pe pagina de Facebook „Wave Week Moldova”, pe site-ull www.usalumni.md sau contactați pe Viorica Budu, Coordonator Comunicare ADC, adc@usalumni.md, tel: 067 346 379.

AGENDA

126-2016_Agenda WWM 2016_ro by Viorica Budu on Scribd

1440 просмотра

VIDEO: Susținem diversitatea culturală de Ziua Internațională a Poeziei

Astăzi, cu ocazia internațională a poeziei tinerii de la prograul de liderism Wave Week Moldova au realizat un video în care recită poezii în diferite limbi, susținând și promovând astfel diversitatea culturală.

Credem că astfel distribuim valorile frumoase și demonstrăm că tinerii sunt interesați și crează artă!

Ziua Internationala a Poeziei_WWM

De Ziua Internațională a Poeziei, tinerii programului #WaveWeekMoldova recită versuri cunoscute de o lume întreagă!Keep calm and read a poem! :)#WWM #ADC #Poetry #dreamteam

Posted by Wave Week Moldova on 20 Martie 2016



4312 просмотра

Vote for ”Do it for Bunica” team!!!

«Do it for Bunica» is striving to create an online platform that connects migrant workers from Moldova to local youth helpers, which they can «hire» in order to help elderly family members that they have left behind in Moldova with anything from working in the garden to cleaning around the house. Think of it as Airbnb but instead of finding apartment, you find local youth helpers for your loved ones.

Do it for Bunica, or «Do it for Grandma» in English, has already made it into the semi-finals where only 10 teams remain from around the world. But now we need your help! Online voting for the pitches has started today and continues until February 24th when the top 3 finalist are announced. If Do it for Bunica is in the top three they will be invited to the US to compete in the international finals for a grand prize of up to $10,000 to start their social venture.

If you could spread the love within the strong ADC, Wave Week and Spark the Wave communities and whomever else you think would be interested, we would be forever grateful. Two of the team members are Wave Week Moldova Alumni — Victoria Bradescu 2015 delegate and Vladlen Grecu — 2014 delegate and 2015/2016 SIT. Feel free to use this as an opportunity to promote our successes with the youth in Moldova and the continued development of our alumni.

— On the Facebook event where we will be posted daily reminders for voting.
— Additionally, here is the direct link to their pitch where you can vote for Do it for Bunica
— To keep in touch and see the updates, like their Facebook Page
— If you would like to see the competition in the semi-finals, you can find all the pitches HERE

You can vote once each day until the winners are announced on February 24th.
3279 просмотра

„People Help People”

People Help People este un proiect de voluntariat ce a fost creat după a 7-a ediție a școlii de vară di cadrul proiectului Wave Week Moldova, implementat în țara noastră de Asociatia pentru Dezvoltare Creativă.

În cadrul proiectului „People Help People”, absolvenții WWM își propun să ajute o familie social-vulnerabilă monoparentală. Mama, Oxana crește singură patru copii: 3 fete, Constanța de 7 luni, Mădălina de 3 ani, Nicoleta de 4 ani și un băiat, Dumitru, de 13 ani. Mama și băiatul sunt victime ale violenței domestice, fiind bătuți cu severitate de către concubinul femeii, motiv care a determinat-o să plece de acasă. Acum familia o duce greu: „Nu are casă, trăiește doar din alocația pentru copii. Această vară a petrecut-o cu fetițele la un centru de plasament, pe cînd băiatul se mută de la o tabără la alta. Acum, o organizație se oferă să îi achite doar 6 luni pentru chiria unei case. Deși s-a angajat la serviciu la o fabrică de oțet, are nevoie urgent de bani pentru a-și întreține familia.

Din fericire, au deja o casă unde o să locuiască, dar aceasta nu se află în cea mai bună stare. Micuța Constanța are nevoie de un pătuc în care să doarmă și de un cărucior. Dumitru are nevoie și el de un pat, deoarece în casă este unul singur unde vor dormi mama, Mădălina și Nicoleta. Au nevoie și de măsuțe și scaune pentru acestea. La una dintre ele să se joace fetițele, dar la alta, mai mare, să-și facă temele băiatul. De asemenea, are nevoie și de o lampă.”, scriu Cătălina și Ioana Victoria pe pagina de facebook, cu speranța că se vor găsi oameni buni ca să îi ajute.

Ioana Victoria și Cătălinala emisiunea „Bună dimineața” de pe TRM, prezentând proiectul „People Help People”
Cu această ocazie, echipa „People Help People” au decis să organizeze un Movie Night caritabil, în care să adune bani pentru a ajuta familia aflată la nevoie. Pe 8 august, la ora 20:00, veniți la Teatrul de Vară, Valea Morilor pentru a urmări filmul „The Pursuit of Happiness” regizat de Gabrielle Muccino, în rolurile principale avîndu-i pe Will și Jaden Smith. Banii strânși din achiziționarea biletelor (20 de lei) vor fi donați integral familiei.

„Ne propunem să organizăm câteva evenimente pentru a strânge bani, haine, încălțăminte și tot de ce mai are nevoie familia în cauză. Vă mulțumim pentru sprijin și vă îndemnăm să ajutați cu tot ce puteți oamenii mai nefericiți decât noi.”

Urmăriți-le pagina de Facbook „People Help People”, fiți la curent și susțineți acțiunile pe care le întreprind absolvenții Wave Week Moldova.

Wave Week Moldova este un program de liderism și voluntariat implementat de Asociația pentru Dezvoltare Creativă și afiliat organizației americane Spark the Wave. Proiectul este implementat cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2015.
1971 просмотра

Change through Charity - proiect realizat de absolvenții școlii de vară Wave Week Moldova 2015

«Change through Charity» sau «Schimbă prin Caritate» este un proiect de voluntariat conceput de către 10 absolvenți ai școlii de vară Wave Week Moldova 2015 și are ca scop scop ajutorul familiilor social vulnerabile.



Prin intermediul proiectului «Change through Charity», tinerii își propun să contribuie la rezolvarea unor probleme majore în societatea noastră, și anume: neputința familiilor social vulnerabile de a se întreține, de a avea o sursă constantă de venit, de a menține membrii familiei aproape, de a evita să dea copiii în adopție sau de a procura, eventual, niște hăinuțe pentru membrii familiei.

Membrii echipei își doresc să colecteze fonduri cu ajutorul cărora vor aproviziona cu bunuri familiile ce au nevoie de ajutor. De asemenea, ei consideră că: „Prin gîndire pozitivă și un pic de muncă totul este posibil. Schimbarea poate veni de oriunde și în diferite ipostaze, iar NOI sântem cei care contribuim la săvîrșirea acesteia.”


Astfel, tinerii au organizat deja două offline-uri în Gradină Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt! Evenimentele au constat în strângerea de fonduri și bunuri pentru familia Agrici din satul Drăgușenii noi, raionul Hâncești.


Urmăriți-le activitatea pe pagina de facebook Change through Charity! Aici veți găsi poze și video de la evenimentele organizate!



Wave Week Moldova este un program de liderism și voluntariat implementat de Asociația pentru Dezvoltare Creativă și afiliat organizației americane Spark the Wave. Proiectul este implementat cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2015.
5830 просмотра

Aprinde-te participând la Wave Week Moldova 2015

Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă (ADC) te invită să participi la cea de a 7-a ediţie Wave Week Moldova, împreună cu 100 de tineri: 98 din Moldova și 2 din Turkmenistan, cu voluntari americani motivaţi şi echipa organizatorică ADC.



Wave Week Moldova 2015


Fii schimbarea în comunitatea ta!



Wave Week Moldova este un program de liderism şi voluntariat ce constă dintr-o şcoală de vară, proiecte de voluntariat organizate şi implementate de participanţi, o platformă de dezvoltare personală şi experienţă împărtăşită între absolvenţii programului.
Wave Week Moldova este organizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă, sprijinit de Spark the Wave SUA.

De ce beneficiezi participând la acest program?

— Dezvoltarea abilităţilor de liderism şi lucru în echipă;
— Dobândirea abilitățiilor în comunicare eficientă interpersonală și interculturală, planificarea și implementarea proiectelor de voluntariat;
— Dobândirea de cunoștințe și experiență în implementarea acţiunilor de voluntariat ce contribuie la bunăstarea comunității tale.

Şcoala de vară va avea loc în perioada 11-16 iulie 2015 la tabăra «Brăduleţ», Vadul-lui-Vodă.

Proiectele de voluntariat vor fi organizate de absolvenţii şcolii de vară în perioada iulie-octombrie 2015.

Pentru prima dată Wave Week îşi va desfăşura activităţile în limba engleză şi română, prin aceasta invitând toţi tinerii motivaţi ai Moldovei cu vârsta cuprinsă între 14-17 ani să aplice.

Taxa de participare este de 700 lei, aceasta constituie contribuția participanților pentru a acoperi o parte din cheltuieli și va fi achitată după selectarea participanţilor.

Data limită de aplicare este 7 Iunie.

Persoană de contact: Gîlca Alina, Coordonator Wave Week Moldova, Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă
waveweek.moldova@usalumni.md, 069 067 308

Formularul de aplicare îl găsiți AICI!

16747 просмотра

Support CDA organise Wave Week Moldova 2015!

Wave Week will offer 100 teenagers from rural and urban communities the chance to learn and practice skills about teamwork and leadership, effective communication, planning and implementing community volunteer projects, motivation, active citizenship, human rights and diversity.

This fundraising opportunity will be able to provide financial support for those participants who are financially disadvantaged The program consists of a 6 day summer school followed by community volunteer projects organized by the teenagers with the support of the US Alumni community members, Peace Corps Moldova Volunteers and the Creative Development Association team of young dedicated Moldovan mentors.

Wave Week was able to equip these active youth with the capacity to change the lives of those in need. We want to continue to change the lives of women, children, and elderly of Moldova, and by supporting our summer school program, we can empower the youth to make these changes.
Please help empower Moldovan youth so that they make a positive change in Moldova!

www.firstgiving.com/fundraiser/thomas-laferriere/waveweekmoldova
4139 просмотра

Let's make a change

„Dăruiește o jucărie și primește un zâmbet”, „Tatuaje simbolice pentru o cauză nobilă”, „Sing with us”, sunt câteva titluri de evenimente din zecile organizate de membrii echipei „Let's make a change”, formate în cadrul programului „Wave Week Moldova”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Creativă.

Let's make a change!

Rulând arhiva cu activități de pe pagina de facebook a echipei, veți pierde numărul famiilor pe care aceștia le-au bucurat. De sărbători, ori fără ocazii speciale, înarmați cu produse alimentare, haine și daruri adunate sau cumpărate din banii pe care i-au strâns voluntarii prin intermediul evenimentelor de colectare de fonduri, cântând,desenând tatuaje simbolice sau vânzând bijuterii handmade, tinerii LMAC (așa cum își spun ei) au mers în localități pentru a aduce zâmbete pe chipul unor copii cu totul speciali.

Este deja o tradiție pentru echipa „Let's make a change” să organizeze seri în aer liber, „Movie Night”, invitând sute de tineri să iasă din casă, să se întâlnească cu prietenii și să privescă un film bun în parc. Dispoziția bună și distracția sunt de fiecare dată garantate!

Asociația pentru Dezvoltare Creativă salută inițiativele tinerilor și încurajează implicarea a cât mai multor voluntari în activitățile inițiate de echipele formate în cadrul Wave Week Moldova. Începeți prin a aprecia paginina de Facebook a echipei „Let's make a change” și urmăriți anunțurile postate, s-ar putea ca să vă regăsiți în acțiunile pe care le întreprind. Nu ezitați să deveniți schimbarea din comunitatea în care locuiți!