2073 vizualizări

27 februarie - Competiția Națională Odyssey of the Mind Moldova

Fii creativ!!! Vino la Competiția Națională Odyssey of the Mind Moldova ce se va desfășura pe data de 27 februarie, 2016 în cadrul Liceului Mihai Viteazul, str. Gurie Grosu 4. Fie că ai echipă, ești antrenor, jurat, ia-ți părinții, prietenii, colegii de școală ca să facă parte din atmosfera creativă din timpul Competiției.

Intrarea este liberă!

Dacă încă nu ai înregistrat echipa ta atunci fă-o până pe data de 7 februarie accesând link-ul.
Pentru mai multe detalii vă rugăm contactați coordonatoarea programului Odyssey of the Mind Moldova, Viorica Budu: Tel: 067346379 E-mail: viorica.budu@gmail.com
2370 vizualizări

„Moldovenii trebuie să împărtășească o viziune comună” - James D. Pettit

Astăzi, 5 decembrie, 2015 absolvenții programelor de schimb ale Guvernului SUA s-au întâlnit la ”Congresul Absolvenților” pentru a face schimb de practici bune și experiențe, să comunice cu diferiți invitați și experți, să contribuie la tema propusă. De această dată, în cadrul evenimentului a fost abordată tema „U.S. Alumni pentru consolidarea socială”.

Ce ne solidarizează? Unde ne mândrim cu naționalitatea noastră? Când acționăm ca un popor unit? Cum ne consolidăm și promovăm ca națiune? De ce uneori expresia „ești un moldovean” sună insultător?

Ce ne solidarizează?  Irina Frunză și Răzvan

În cadrul celei de-a XIII-a ediție a Congresului Absolvenților am căutat răspunsuri la întrebările de mai sus discutând cu membri activi ai comunității de absolvenți ai programelor americane și europene, lideri de ONG-uri, bloggeri, profesioniști din domeniile evenimentului. Au fost prezentate și abordate metodele de consolidare socială în domeniile: Agricultură, economie și antreprenoriat; Drepturile Omului și Non-discriminare; Educație, Voluntariat, Social și cultură; Media, Social Media, Blogging. Invitații și vorbitorii sunt activi membri ai comunității de absolvenți ai programelor americane și europene, lideri de ONG-uri, bloggeri, profesioniști din domeniile evenimentului.

Angela Stafii

„Consolidarea socială” este apropiată activității ADC și a comunității absolvenților. Admirăm solidaritatea, patriotismul și respectul cetățenilor unul față de altul în alte țări. Vrem și acasă, în Moldova, să sărbătorim diversitatea, să respectăm diferențele, să ne solidarizăm pentru o mai bună înțelegere reciprocă pentru promovarea mesajelor pozitive în societate.

Artur Gurău

Excelența Sa, Ambasadorul Americii în Moldova, James D. Pettit a declarat în discursul său din cadrul sesiunii plenare: „Americanii se gândesc la eica fiind americani și nu se identifică prin prisma viziunilor politice, prin prisma preferințelor religioase, sau a identității etnice. Din copilărie suntem învățați să prețuim diversitatea țării noastre și să vedem cum avem avantaj din ea (...). Moldova este o țară frumoasă cu un potențial extraordinar. Dar în pofida faptului că este o țară relativ mică, uneori se crează impresia că oamenii din diferite regiuni ale Moldovei nu comunică unul cu altul și nu cunosc multe unul despre altul. Din această cauză, societatea moldovenească devine tot mai vulnerabilă și mai slabă în fața provocărilor sociale și economice.”.

Ambasadorul este sigur că moldovenii trebuie să împărtășească o viziune comună, ceea ce înseamnă să fii moldovean indiferent de limba vorbită sau originea etnică. Dumnealui mai consideră că diversitatea poate fi pentru noi un avantaj.

Tradițional, la Congresul Absolvenților are loc premierea celor mai activi absolvenți, care au contribuit la dezvoltarea comunităților prin proiecte și acțiuni de succes.Directorul Executiv al Asociației pentru Dezvoltare Creativă, Mariana Țurcan spune în cadrul sesiunii de înmânare a premiului pentru cel mai bun absolvent al anului 2015: „Considerăm că practicile bune merită a fi apreciate și multiplicate.”, susținând că fiecare dintre noi putem fi schimbarea din comunitatea noastră.

Maria Furdui, Community Connections Alumna

Titlul „Cel mai bun absolvent al anului 2015” a fost acordat următoarelor absolvente:
Ana Indoitu: absolventa programului FLEX’11, pentru promovarea valorilor și bunelor practici ale programelor de schimb;
Maria Furdui: absolventa programului Community Connections’12, pentru promovarea dialogului și legăturilor interetnice prietenoase în Moldova;
Tatiana Pintilei: pentru inițierea unui dialog politic și social la nivel local;
Liliana Simco: absolventa programului FLEX’13 pentru diseminarea bunelor practice ale programelor de schimb.

ADC vine către comunitatea absolvenților cu îndemnul de a valorifica ceea putem noi, cetățenii activi, să facem pentru țară — pentru ca societatea noastră sa fie unită — et pluribum unum!

Daria Sorochin

În acest an Asociația absolvenților programelor de schimb ale Guvernului SUA, ADC împlinește 5 ani de la înregistrare, timp în care am reușit să implementăm nenumărate proiecte de impact social precum: „Wave Week Moldova”, „Odyssey of the Mind”, „EcoMania”, „Bright Ideas @ Work”, etc și să susținem comunitatea absolvenților în implementarea inițiativelor acestora. Astfel, noi aducem mulțumiri tuturor fondatorilor, președinților, membrilor consiliului de administrare, voluntarilor, susținătorilor, partenerilor și echipei staff, pentru contribuția deosebită în implementarea și promovarea activităților ADC prin dedicație, entuziasm, creativitate și energie pozitivă.



Asociația pentru Dezvoltare Creativă (ADC) reprezintă și promovează activitatea comunității de absolvenți ai programelor de schimb ale guvernului SUA ce numără la moment peste 4000 de membri de diferite vârste, profesii și domenii. ADC oferă asistență pentru comunitatea de Absolvenți de a pune în aplicare ideile lor în comunitățile din Republica Moldova și de a-și răspândi experiența dobândită în timpul programelor de schimb.

4473 vizualizări

Celebrating Cultural Diversity, Alumni Picnic, 4th of July

De Ziua Independenței SUA, Asociația pentru Dezvoltare Creativă, ce reprezentă și promovează activitatea comunității de absolvenți ai programelor de schimb ale guvernului SUA, Vă invită să fiți parte a evenimentului ”Celebrating Cultural Diversity!” (Sărbătorim diversitatea culturală!) ce va avea loc sâmbătă, 4 iulie, ora 12:00-17:00, în incinta Gallo Pub, Chișinău, str. Albișoara 78/5. Vă invităm la una din cele mai importante sărbători americane să o petreceţi împreună cu prietenii, colegii şi familia într-o atmosferă caldă, plină de diverse activități, schimb de experiență, gustări şi băuturi proaspete din diverse bucătării. Primii 200 de absolvenţi vor avea intrarea gratuită, restul absolvenților doritori și oaspeţii vor achita o taxă de participare (200 lei). Copiii până la 10 ani au acces liber. Pentru a vă înregistra, completați formularul accesând AICI! DATA LIMITĂ de înregistrare: 30 iunie 2015. Doritorii de a-și procura bilet, se pot adresa la biroul ADC: Chișinău, str. Varlaam 65, et. 4, of. 413, Tel: +373.22.276.506; +373(0) 69 268582; adc.eveniment@gmail.com, adc.moldova@gmail.com * Acest eveniment este organizat cu suportul finaciar al Ambasadei SUA în Chișinău, la care sunt invitați absolvenții tuturor programelor de schimb ale Guvernului SUA. * Pentru a sărbători diversitatea și frumusețea culturală ale Moldovei, SUA și ale întregii lumi, Vă îndemnăm să veniți îmbrăcați în costume naționale a diferitor grupuri etnice sau popoare! * Pentru a promova cultura națională, în cadrul Comunitatății Moldovenilor din Chicago, SUA, Vă îndemnăm să contribuiți la crearea unei mini-biblioteci, aducând cu Dvs o carte în limba română pe care deja ați citit-o și ați dori să o donați unui cititor dornic de literatură artistică! _____________________________________________ В День Независимости США, Ассоциация Творческого Развития, которая представляет и поддерживает деятельность общества выпускников американских программ, приглашает Вас принять участие в мероприятии Celebrating Cultural Diversity! («Празднуем культурное разнообразие!») которое состоится в субботу, 4 июля, с 12:00 до 17:00, в ресторане Gallo Pub, по адресу: Кишинев, ул. Албишоара, 78/5. Мы приглашаем Вас на один из самых важных американских праздников, чтобы провести этот день вместе с друзьями, коллегами и семьей в теплой атмосфере, наполненной различным конкурсами, обменом опытом, закусками и напитками kухни мира. Для первых 200 зарегистрированных выпускников вход будет бесплатный, для остальных выпускников и гостей, желающих посетить мероприятие, вход будет платным (200 MDL). Детям до 10 лет вход бесплатный. Для регистрации заполните онлайн форму! Kрайний срок регистрации: 30 июня 2015. Желаюшие купить билеты просим обратится: Chișinău, str. Varlaam 65, et. 4, of. 413, Tel: +373.22.276.506; +373. (0) 69 268582; adc.eveniment@gmail.com, adc.moldova@gmail.com * Это мероприятие организовано при финансовой поддержке Посольства США в Кишиневе. Mы приглашаем выпускников всех программ обмена Правительства США. * Для того чтобы отметить культурное разнообразие и красоту традиции Молдовы, США и всего мира, рекомендуем Вам прийти одетыми в национальные костюмы различных этнических групп или народов! * Для продвижения национальной культуры в «Сообществе молдаван в Чикаго», США, предлагаем Вам посодействовать созданию мини-библиотеки, принося с собой книгу на румынском языке, которую Вы уже прочитали и хотели бы подарить любителям художественной литературы!
1973 vizualizări

„EcoExpoziție” – eveniment de încheiere a proiectului „EcoMania” 8 mai, 2015

Asociația pentru Dezvoltare Creativă și FLEX Alumni Community în Moldova, vă invită la evenimentul „EcoExpoziție”, ce va avea loc în incinta sediului central al Bibliotecii Municipale „B.P.Hașdeu”, bd. Ștefan cel Mare, 148, ora 14:00-17:00. „EcoExpoziție” este activitatea de totalizare a proiectului „EcoMania”, ce are ca scop celebrarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului de către întreaga echipă la nivel național și local în perioada aprilie-mai, 2015. „EcoExpoziție” este spațiul de prezentare a evenimentelor locale ”EcoMania” în cele 12 regiuni parte a proiectului: Chișinău, Trușeni, Ungheni, Cimișlia, Briceni, Cahul, Măgdăcești, Anenii Noi, Chișcăreni (Sângerei), Criuleni, Rădoaia (Sângerei), Gornoe (Strășeni). 19 Coordonatorii locali și echipele de voluntari „EcoMania” au organizat acțiuni de salubrizare „EcoQuest”, sesiuni de informare „EcoInformat” și ateliere de lucru manual „EcoTrendy”, astfel promovând valorile cetățeniei active și voluntariat, mediului ambiant sănătos și curat. ”EcoExpoziția” va cuprinde: • Expoziție de fotografii în care Coordonatorii locali și echipele de voluntari din fiecare regiune au surprins procesul de transformare a locului salubrizat (înainte și după acțiunile de salubrizare); • Expoziție și vânzare de obiecte confecționate din materiale reciclabile în cadrul atelierelor de ”EcoTrendy”: sticle ornamentate, covorașe împletite din haine vechi, genți cusute din haine vechi; • Expoziție de pictură a unui artist local, ce surprind imagini și peisaje din Moldova; • Sărbătorirea activității de voluntariat ”EcoMania”; • Premierea celor mai de succes proiecte! „EcoMania” este un proiect ecologic de voluntariat desfășurat de către Asociația pentru Dezvoltare Creativă și FLEX Alumni Community in Moldova, ce are ca scop SENSIBILIZAREA, INSPIRAREA și ANGAJAREA cetățenilor activi ai Republicii Moldova în procesul de rezolvare a problemelor de mediu la nivel local și național. Proiectul include 5 activități interdependente: „EcoInformat” – campanie de informare în domeniul mediului ambiant, „EcoOrganizat” – sesiuni de informare și planificare pentru coordonatorii naționali și locali, „EcoTrendy” – ateliere creative de lucru manual și reciclare, „EcoQuest” – acțiuni de salubrizare, „EcoExpozție” – eveniment de totalizare a rezultatelor proiectului. Mai multe detalii despre proiect și rezultatele de până acum puteți să le urmăriți pe pagina de Facebook ”EcoMania” , pagina evenimentului , sau contactați pe Viorica Budu, Coordonator Comunicare ADC, adc@usalumni.md, tel: 067 346 379.
5898 vizualizări

Ecomania

«EcoMania» este un proiect ecologic, de voluntariat, desfășurat de către Asociația pentru Dezvoltare Creativă și FLEX Alumni Community, ce are ca scop SENSIBILIZAREA, INSPIRAREA și ANGAJAREA VOASTRĂ – cetățeni activi ai Republicii Moldova, în procesul de rezolvare a problemelor de mediu a comunității în care locuim.

Ne ducem traiul în una dintre cele mai sărace țări din Europa. Astfel, SUNTEM PREOCUPAȚI de crizele politice și economice ale societății moldovenești, iar în timp ce ACCENTUĂM importanța asigurării bunăstării personale, IGNORĂM mediul în care trăim, în care mâncăm și în care respirăm, considerând problemele ECOLOGICE irelevante.

Statisticile vin să ne REAMINTEASCĂ despre pericolul înlocuirii peizajelor pitorești ale Moldovei prin gunoiștile neautorizate, realimentate anual cu circa 800 de mii de tone de gunoi nereciclabil. Pungile și ambalajele din plastic „vor scrie istoria țării”, întrucât chiar și peste o sută de ani, acestea vor arăta la fel și vor avea aceleași proprietăți de a împodobi copacii chiar și când aceștia nu sunt în floare, de a pluti în apele râurilor în locul peștelui otrăvit și de a înlocui plantele de pe câmpii.

Această stare de lucruri nu ne lasă indiferenți. Suntem o echipă de cetățeni activi, parte a Asociației pentru Dezvoltare Creativă (ADC) și a FLEX Alumni Community din Moldova, gata să facă o schimbare în valorile ecologice personale și ale oamenilor cărora le pasă, însă au nevoie de un imbold în plus de a acționa.

Am planificat O SERIE DE ACȚIUNI interdependente în care puteți să vă implicați pentru a face SCHIMBAREA în țară:

EcoAware — EcoInformat


EcoAware


Vom trage sfoară în țară despre proiectul „EcoMania” prin intermediul unei CAMPANII DE INFORMARE ȘI DE PROMOVARE: „EcoInformat”, ce va dura pe parcursul întregului proiect. Vom implica social-media și mass-media: radio, televiziune, presă, la nivel local și național. Ne propunem astfel să creștem gradul de conștientizare a problemei ecologice persistente în Moldova, să promovăm și să diseminăm bunele practici ecologice din experiența internațională și națională, să inspirăm oamenii în a-și exercita rolul de cetățeni activi în rezolvarea problemelor de mediu a comunității lor.
Orice ajutor este salutat! Apreciați pagina noastră, distribuiți postările noastre, invitați-ne la radio, la televiziune, scrieți articole despre activitățile EcoMania, ziceți părinților, prietenilor, vecinilor, TUTUROR! Împreună suntem mai eficienți!

EcoOrganized — EcoOrganizat



„EcoOrganizat” constă într-o sesiune de informare și de planificare a următoarelor acțiuni ale proiectului. Timp de o zi, 20 de tineri lideri comunitari (Coordonatori Locali), din 10 regiuni ale Moldovei, vor fi instruiți despre cum se stabilesc parteneriate cu Administrația Publică Locală, școală și alți membri ai localității din care vin, întru constituirea unei rețele de voluntari „EcoMania”, care se vor implica la nivel local în acțiunile proiectului.

Nu ezitați să vă înregistrați pe usalumni.md! Fiți utili și activi!

EcoTrendy — EcoLaModă



Ai o pereche de blugi vechi și nu știi ce să faci cu ei? Vino la „EcoTrendy” și te vom învăța cum să faci o geantă ECO din haine vechi, rapid, ușor și ieftin. „EcoTrendy” este un atelier de lucru manual, facilitat de stundentele de la Facultatea de Design Vestimentar și traineri creativi. Prin multiplicarea cunoștințele și abilitățile dobândite la atelier, sperăm să creăm peste 100 de genți ECO. Astfel, vom promova metodele alternative pungilor de plastic, prevenirea poluării și reducerea costurilor pentru o pungă ECO cumpărată. Pungile „EcoTrendy” vor fi vândute la „EcoExpoziție”, iar banii colectați vor fi utilizați pentru asigurarea continuității proiectului.
Fii la modă cu geanta „EcoTrendy”!

EcoQuest — EcoCurat



„EcoCurat” reprezintă o activitate de salubrizare a unui spațiu din localitatea de unde vin Coordonatorii Locali. Această acțiune se va desfășura într-o manieră interactivă și creativă, ce va implica stații informaționale pentru membrii comunității, pentru a identifica soluții eficiente pentru problemele de mediu.

Vom face curat și ne vom distra!

EcoExhibition — EcoExpoziție



Fii paparazzi, fotografiind cele mai poluate locuri din comunitatea ta și camptează-le în imagini sugestive și „țipătoare”. Fii reporter de mediu în timpul acțiunilor „EcoCurat”, monitorizând procesul de transformare a locului salubrizat și prinde cu obiectivul aparatului foto,rezultatele acțiunilor de salubrizare. Noi te vom ajuta să printezi cele mai expresive fotografii.
Acest fotoreportaj va fi expus în cadrul „EcoExpoziției”, ce va avea loc în capitală. Astfel, vom putea observa clar cum a fost și cum a devenit mediul încojurător, sub influența pozitivă a factorului antropologic.

Fă poze – mândrește-te cu rezultatul muncii tale!

Urmărește-ne pe pagina de Facebook EcoMania
Referință: https://www.facebook.com/EcoManiaMD?fref=ts | trecerea prin referinta: 1534
3662 vizualizări

HELLO&WIN Charity Ball - caritate și distracție

PARTICIPĂ LA CEL MAI STRAȘNIC DE BUN EVENIMENT AL ANULUI „HELLO&WIN Charity Ball”!

Acesta a fost mesajul cu care Comunitatea de absolvenți FLEX și Cochran împreună cu Asociația pentru Dezvoltare Creativă a invitat lumea să participie la unul din cele mai strașnic de interesante evenimente ale anului ,,HELLO&WIN Charity Ball”, ce a avut loc pe data de 30 octombrie, ora 20:00, în incinta Art-Labyrinth-ului.





Prin acest eveniment ne-am propus ca scop să dăm o altă conotație tradiției americane Halloween. Astfel, am sărbătorit într-o manieră cu totul deosebită, îmbinând elementele de fire show, muzica de club, instrumentală și vocală, decorațiunile cu miros de bostan și atelierele interactive, cu ACȚIUNILE DE CARITATE.



Tonul petrecerii a fost dat de Dj Bond, Dj Art și Mc Mike. La fel, am avut ca invitați interpreți talentați și motivați de a contribui la colectarea fondurilor pentru
copii. Cumpărând un bilet la ,,HELLO&WIN Charity Ball”, invitații au putut susține copiii cu mai puține posibilități, întrucât banii colectați din vânzarea biletelor vor fi folosiți pentru procurarea unor lucruri necesare copiilor din Școala de tip – internat, din Cărpineni, raionul Hâncești.





La fel, toate biletele cumpărate au fost incluse la loterie în cadrul căreia, participanții au câștigat premii de la sponsorii noștri.

1977 vizualizări

ADC Vă urează La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă sunt cel mai bun prilej să Vă mulțumim pentru contribuția Dvs valoroasă la succesul nostru.

Anul 2014 a fost unul fructuos, plin de evenimente și activități de impact, pe care le-am organizat cu sustinerea generoasa a Dvs.
Vă dorim un Crăciun cald, un 2015 prosper, plin de sănătate și parteneriate trainice.

La Mulți Ani!
Cu drag,
Echipa ADC
1952 vizualizări

Încălzește-le iarna cu bunătatea ta!

ADC vă invită să încălzim iarna a 79 de copii, cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani, din Școala internat din Cărpineni, Hâncești. Alătură-te și TU! Copiii au nevoie de haine de iarnă, jucării, produse de igienă personală, cărți și bunătatea TA.

Începând cu luni, 15 decembrie până vineri, 19 decembrie, cu anunțare prealabilă, vă așteptăm la oficiul ADC cu darurile pentru copii.

Orice ajutor contează!

Pentru mai multe detalii puteți să ne contactați pe facebook sau la numerele de telefon: 069 26 85 82 sau 067 34 63 79.

Fă-le iarna mai caldă, copiilor din Cărpineni, arată-le că-ți pasă!
Referință: https://www.facebook.com/events/1517194738552538/ | trecerea prin referinta: 1138
5321 vizualizări

„Globally Connected, Locally Engaged!” - Moldova pentru cetățenie activă

În perioada 10-11 octombrie, 2014, absolvenții programelor de schimb ale guvernului SUA din 26 țări Europene au discutat și au făcut schimb de experiență în domeniul cetățeniei active, la Chișinău.

Asociația pentru Dezvoltare Creativă a găzduit, în premieră, conferința Europeană dedicată cetățeniei active cu tematica ”Uniți Global – Acționăm Local”- Promovarea cetățeniei active prin cooperare internațională”, la care au participat absolvenți ai programelor de schimb ale guvernului SUA din 26 țări din Europa, inclusiv din Moldova.

Conferința a avut ca scop promovarea cetățeniei active prin intermediul cooperării internaționale în contextul integrării europene. ADC salută progresele și rezultatele atinse de Republica Moldova în acești ani pentru a fi mai aproape de comunitatea europeană.

Directorul executiv al Asociației pentru Dezvoltare Creativă, Mariana Țurcan, a declarat pentru Radio Europa Liberă: „Eu cred că această doză de inițiativă câteodată lipsește la noi – și la nivel de țară, și la nivel de localități. Dacă fiecăruia i-ar păsa și și-ar spune la fel ca și Kennedy: „Nu întreba ce poate să facă țara pentru tine, ci întreabă-te ce poți face tu pentru țară”, lucrurile s-ar schimba spre bine foarte repede în Republica Moldova, pentru că țara tot suntem noi”.

În prima zi a conferinței, vineri 10 octombrie, participanții au învățat din experiența Republicii Moldova. Invitați din cadrul Parlamentului, precum Vice Președintele Parlamentului, Liliana Palihovici, din cadrul Guvernului — Vice Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iulian Groza, precum și din cadrul asociațiilor obștești din Republica Moldova au relatat despre programele și proiectele implementate, reușitele și provocările în acest domeniu. Formatul conferinței a facilitat schimbul de bune practici între participanții din diferite țări și instituții și au identificat un spațiu și programe comune de cooperare.

Întrebat de Lina Grîu, reporter Radio Europa Liberă, despre cum poate fi cultivat acest spirit de participare și în societatea din Republica Moldova, Excelența Sa, W.H.Moser a susținut: „Am sugerat de multe ori că primul pas în această direcție este bineînțeles voluntariatul, în particular voluntariatul în comunitățile locale. Dacă ai o idee, încearcă să o implementezi – vorbește cu alți oameni, încearcă să obții sprijinul lor, încearcă să faci lucrurile la nivelul cel mai de bază.”

Cea de-a doua zi a găzduit Adunarea Generală a membrilor ENAM – Rețeaua Europeană a Asociațiilor Absolvenților programelor Americane la care Asociația pentru Dezvoltare Creativă (ADC) este membru fondator.

Rezultatele conferinței se vor traduce în proiecte și acțiuni la nivel de fiecare țară participantă în promovarea cetățeniei active, voluntariatului, activismului civic și dezvoltare comunitară.

ADC este extrem de fericită pentru a găzdui un astfel de eveniment la nivel european și este recunoscător Ambasadei SUA în Republica Moldova pentru sprijinul acordat.
Referință: http://www.europalibera.org/content/article/26634915.html | trecerea prin referinta: 1288