1451 vizualizări
1

Dezvoltare Economică şi Comunitară prin Educaţie şi Acţiune

Lansat în semestrul doi de studii al anului 2010, în Liceul „Ştefan Vodă”, proiectul Dezvoltare Economică şi Comunitară prin Educaţie şi Acţiune (DECEA) este o iniţiativă ce are scopul de a instrui şi implica tinerii în domeniul dezvoltării economice şi comunitare. Proiectul DECEA a fost finanţat prin intermediul Programului de Granturi Mici Pentru Absolvenţi şi a fost implementat de absolventa Muskie 2007, Patricia Ciorici. Liceul „Ştefan Vodă”, Consiliul Raional Ştefan Vodă şi EPOS Moldova au fost parteneri activi ai proiectului.

Întâlnirile cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, centrale, şi ai ambasadei SUA au permis participanţilor proiectului DECEA să înveţe despre diverse probleme de dezvoltare şi despre posibilităţi de implicare a tinerilor în soluţionarea acestor probleme, să-şi exprime opinia şi propunerile pentru soluţionarea problemelor locale şi să obţină informaţii direct de la sursă despre programe curente şi viitoare pentru tineri. Întâlnirile cu ministrul tineretului şi sportului, prim-secretarul pentru cultură şi presă al Ambasadei SUA şi primarul oraşului Ştefan Vodă sunt doar câteva din evenimentele la care participanţii proiectului DECEA au avut posibilitatea să-şi extindă orizonturile.

De asemenea, participanţii proiectului DECEA au urmat un curs de dezvoltare comunitară cu durata de un semestru, învăţând despre strategii de dezvoltare comunitară, descoperind cum sănătatea, educaţia şi alţi factori influenţează dezvoltarea locală, identificând necesităţile şi resursele din comunitate şi acumulând deprinderi utile în efectuarea cercetărilor. În cadrul cursului de dezvoltare comunitară, absolventul programului FLEX, Sergiu Răilean, a ţinut o lecţie axată pe voluntariatul în SUA şi Moldova, vorbind despre propria experienţă din ambele ţări, astfel încurajând elevii din Ştefan Vodă să participe la activităţi de voluntariat în folosul comunităţii.

În baza cunoştinţelor acumulate la curs, participanţii proiectului DECEA au creat şi au implementat propriile lor iniţiative de dezvoltare comunitară. Cel mai mare şi unul din cele mai de succes proiecte s-a axat pe modalităţile de îmbunătăţire a relaţiei profesor-elev în liceele din raionul Ştefan Vodă. În prima etapă a proiectului, participanţii au efectuat un sondaj privind relaţia profesor-elev din Liceul „Ştefan Vodă”. În a doua etapă a proiectului, participanţii au prezentat rezultatele sondajului şi au invitat-o pe Galina Chira, absolventă Muskie 2007, să ţină o sesiune de instruire privind „Consolidarea relaţiei profesor-elev în scopul creşterii motivaţiei elevilor pentru studiu: Teoria alegerii doctorului Glasser”. Treizeci şi doi de profesori, reprezentând licee din întreg raionul Ştefan Vodă, au participat la prezentare şi la sesiunea de instruire.

Celelalte iniţiative ale participanţilor proiectului DECEA, de asemenea, reflectă deprinderile şi cunoştinţele acumulate de către participanţi în cadrul proiectului şi includ: o pagină Facebook pentru oraşul Ştefan Vodă, creată pentru a promova imaginea oraşului, vizita la colegii de la Şcoala internat pentru copii cu dizabilităţi din Popeasca şi lucrul în comun asupra unei lucrări artistice, confecţionarea şi expedierea unor felicitări noilor prieteni din Popeasca, pentru încurajarea comunicării ulterioare.



Patricia Ciorici
Absolventă Muskie 2007