381 vizualizări

EcoMania 2017 - rezultatele justifică munca

Este deja o tradiție pentru Asociația pentru Dezvoltare Creativă ca în fiecare primăvară să ne mobilizăm și să desfășurăm acțiuni ecologice de voluntariat. Împreună cu echipa de coordonatori locali care duc spiritul ecomanist în comunitățile lor, reușim să sensibilizăm cetățenii Moldovei despre problemele ecologice pe care le avem; să desfășurăm acțiuni de salubrizare și să reciclăm. Toate acestea au loc în cadrul proiectului „EcoMania”, desfășurat la a treia ediție și care a fost încheiat în cadrul evenimentului de totalizare „EcoExpoziție”, ce a avut loc pe 28 mai.



La „EcoExpoziție” au participat echipa organizatorică, coordonatorii locali, alături de unii din voluntarii activ implicați în acțiunile proiectului facilitatorii și invitații din cadrul „EcoInformat”, „EcoOrganizat”, „EcoQuest” și „EcoTrendy”, pentru a celebra rezultatele obținute în cadrul proiectului la nivel național și local în perioada martie-mai, 2017.

Ne mândrim cu următoarele rezultate:

177 activități „EcoInformat”, „EcoOrganizat”, „EcoQuest” și „EcoTrendy” desfășurate în regiuni;
21 de localități gazdă a EcoMania 2017;
36 instituții implicate și susținătoare a proiectului;
2698 voluntari și participanți ce au participat în activități și au beneficiat de proiect.

Felicităm Coordonatorii locali Ecomania 2017:

  • Dariana Sorochin — Trușeni;
  • Bacal Livica, Juraveli Carolina — Otaci;
  • Cebotari Irina — Ungheni;
  • Stoianov Ana — Comrat;
  • Ostrovschi Corina — Fălești;
  • Grițco Nadejda — Orhei;
  • Gajin Ion — Chișinău
  • Culicovschi Mihaela — Cantemir;
  • Danu Tatiana — Călărași;
  • Babcenco Iuliana — Soroca;
  • Mihalcean Nonna, Pascal Inga — Bălți;
  • Armaș Constantin — Chișinău;
  • Olga Mihailenco, Balica Olesea — Chișinău.
Mai multe poze de la eveniment le găsiți pe pagina de Facebook/EcoMania



EcoMania este un proiect implementat de către Asociația pentru Dezvoltare Creativă cu suportul Ambasadei SUA la Chișinău. Scopul proiectului este SENSIBILIZAREA, INSPIRAREA și ANGAJAREA cetățenilor activi ai Republicii Moldova, în procesul de rezolvare a problemelor de mediu a comunității în care locuim.

Referință: https://www.facebook.com/EcoManiaMD/ | trecerea prin referinta: 92
657 vizualizări

EcoMania 2017 - suntem activi și utili!

EcoMania este deja la a treia ediție în cadrul Asociației pentru Dezvoltare Creativă cu suportul Ambasadei SUA în Moldova, ceea ce ne face nespus de mândri pentru rezultatele obținute împreună cu coordonatorii locali și echipele de voluntari din toate colțurile Moldovei. EcoMania este proiectul ecologic de voluntariat în cadrul căruia îmbinăm eficient activismul civic și acțiunile de voluntariat cu creativitatea în abordarea problemelor de mediu și soluționarea acestora. În perioada martie — mai 2017 în toată Moldova au loc sesiuni de informare și organizare a echipei: #EcoInformat, #EcoOrganizat; ateliere de reciclare: #EcoTrendy și acțiuni de salubrizare #EcoQuest, iar la finalul proiectului vom celebra rezultatele obținute în cadrul evenimentului de totalizare #EcoExpoziție.

În acest an coordonatorii locali din: Chișinău, Trușeni, Bălți, Călărași, Comrat, Cantemir, Fălești, Orhei și Ungheni implementează cu succes planul de acțiuni EcoMania 2017. Vă invităm să vedeți câteva poze de la activitățile lor.

#EcoInformat

Chișinău, Elimul Nou
Ocnița

#EcoOrganizat

Susleni

#EcoTrendy


ComratCantemir
Trușeni

#EcoQuest

BălțiCălărașiChișinău, Elimul NouChișinău

#EcoExpoziție

La finalul lunii mai completăm cu fotografii.

Mai multe poze puteți urmări pe pagina noastră de facebook EcoMania, nu uitați să susținenți coordonatorii locali cu like și share.

421 vizualizări

EcoMania - suntem EcoOrganizați și EcoTrendy

Pe 25 și 26 martie au loc primele ateliere din cadrul „EcoMania 2017” și anume „EcoInformat”, „EcoOrganizat” și „EcoTrendy”, în cadrul cărora vor fi instruiți cei 25 de coordonatori locali din diferite regiuni ale Moldovei. Asociația pentru Dezvoltare Creativă (ADC) desfășoară pentru al treilea an consecutiv proiectului ecologic de voluntariat. „EcoMania” ce are ca scop SENSIBILIZAREA, INSPIRAREA și ANGAJAREA NOASTRĂ – cetățeni activi ai Republicii Moldova – în procesul de rezolvare a problemelor de mediu a comunității în care locuim. EcoAware — EcoInformat „EcoInformat” presupune sesiuni de informare și promovare cu scopul de a crește gradul de conștientizare a problemei ecologice persistente în Moldova, de a promova și a disemina bunele practici ecologice din experiența internațională și națională și de a inspira coordonatorii în a-și exercita rolul de cetățeni activi în rezolvarea problemelor de mediu a comunității lor. Pe 25 martie vom avea invitați reprezentanți de la UNDP, Ministerul Tineretului și Sportului și de la Agenția „Apele Moldovei” pentru a prezenta situația la zi în Republica Moldova și pentru a ghida tinerii coordonatori în procesul de implementare a inițiativelor de mediu. Împreună suntem mai eficienți! EcoOrganized — EcoOrganizat În cadrul atelierului „EcoOrganizat” coordonatorii împreună echipa organizațională vor planificare a acțiunile locale ale proiectului. Coordonatorii vor fi instruiți despre cum se stabilesc parteneriate cu Administrația Publică Locală, școală și alți membri ai localității din care vin, întru constituirea unei rețele de voluntari „EcoMania”, care se vor implica la nivel local în acțiunile proiectului. EcoTrendy — EcoLaModă Pe 26 martie vom desfășura „EcoTrendy” un atelier de lucru manual facilitat de traineri creativi. Prin multiplicarea cunoștințelor și abilităților dobândite la atelier, coordonatorii și echipa lor putea transforma orice lucru vechi într-un obiect util și frumos. Astfel, vom promova creativitatea, prevenirea poluării și reducerea costurilor pentru obiectele ce le avem în jur. Fii creativ și la modă „EcoTrendy”! După aceste ateliere, coordonatorii locali vor merge în comunitatea lor pentru a desfășura la rândul lor „EcoInformat”, „EcoOrganizat”, „EcoTrendy” și acțiuni de salubrizare „EcoCurat”. Pe parcursul desfășurării proiectului, coordonatorii vor face fotografii pe care le vom distribui pe rețele de socializare cu scopul de a motiva cât mai multă lume să se implice. Proiectul se va încheia cu „EcoExpoziția” — evenimentul de celebrare a rezultatelor obținute și vor fi premiați cei mai activi coordonatori.