1886 vizualizări

Start the Wave - școala de vară Wave Week Moldova 2016 se desfășoară pe 9-15 iulie!

Asociația pentru Dezvoltare Creativă vă invită să îi cunoașteți pe cei 100 delegați din toată Moldova și pe mentorii lor în timp ce vor învăța cum se dezvoltă proiectele de voluntariat și vor implementa acțiunile în folosul comunității, la Wave Week Moldova 2016. Școala de vară pentru tinerii lideri este parte a programului Wave Week Moldova (WWM), ce promovează liderismul, voluntariatul și participarea tinerilor în viața comunității lor, va fi desfășurată între 9-15 iulie 2016, în incinta taberei „Camping”, or. Vadul lui Vodă.

Wave Week Moldova este un program organizat anual de Asociația pentru Dezvoltare Creativă cu suportul Ministerului Tineretului și Sportului Republicii Moldova și afiliat cu „Spark the Wave”, organizație din Statele Unite ale Americii. Acesta este unul dintre primele programe pentru tinerii din țară, ce întrunește activități pentru dezvoltarea abilităților de lider, voluntariat si cetățenie activă.

Timp de 7 zile, delegații (13-17 ani) vor avea cursuri teoretice în limba engleză și în limba română, facilitate de formatori americani și moldoveni, pe teme precum: comunicarea asertivă, liderism, planificarea și promovarea proiectelor de voluntariat, colectarea de fonduri și planificarea bugetului de succes, tactici de motivare a membrilor echipei, comunicarea în public, managementul conflictelor. De asemenea, tinerii sunt stimulați să conștientizeze aspectele diversității și toleranței.

După ce au însușit aspectele teoretice și ca să pună in practica cele învățate, delegații Wave Week Moldova vor fi divizați în grupuri și vor desfășura acțiuni de voluntariat în timpul școlii de vară. Astfel, tinerii vor implementa activități ecologice, ateliere de creație pentru copii și sesiuni de informare pe diferite teme sociale.

În urma școlii de vară participanții, îndrumați de mentorii lor, vor planifica și vor implementa propriile proiecte de voluntariat, în funcție de necesitățile comunității din care vin. După realizarea acestor activități, absolvenții se întrunesc la un eveniment de amploare pentru a împărtăși din propria experiență și a face schimb de bune practici.

Pe parcursul celor 7 ediții, WWM a reușit să creeze o rețea de peste 400 de absolvenți, care au implementat peste 35 de proiecte de voluntariat, de care au beneficiat peste 1500 de persoane. Tinerii au realizat proiecte de caritate care vizau orfelinatele sau familiile social vulnerabile, acțiuni de salubrizare, instruiri pentru adolescenți, campanii de promovare a diversității sau a donării sângelui, devenind membri activi ai comunităților în care locuiesc.

Mai multe detalii despre eveniment le puteți urmări pe pagina de Facebook „Wave Week Moldova”, pe site-ull www.usalumni.md sau contactați pe Viorica Budu, Coordonator Comunicare ADC, adc@usalumni.md, tel: 067 346 379.

AGENDA

126-2016_Agenda WWM 2016_ro by Viorica Budu on Scribd

1066 vizualizări

VIDEO: Susținem diversitatea culturală de Ziua Internațională a Poeziei

Astăzi, cu ocazia internațională a poeziei tinerii de la prograul de liderism Wave Week Moldova au realizat un video în care recită poezii în diferite limbi, susținând și promovând astfel diversitatea culturală.

Credem că astfel distribuim valorile frumoase și demonstrăm că tinerii sunt interesați și crează artă!

Ziua Internationala a Poeziei_WWM

De Ziua Internațională a Poeziei, tinerii programului #WaveWeekMoldova recită versuri cunoscute de o lume întreagă!Keep calm and read a poem! :)#WWM #ADC #Poetry #dreamteam

Posted by Wave Week Moldova on 20 Martie 2016



3864 vizualizări

Vote for ”Do it for Bunica” team!!!

«Do it for Bunica» is striving to create an online platform that connects migrant workers from Moldova to local youth helpers, which they can «hire» in order to help elderly family members that they have left behind in Moldova with anything from working in the garden to cleaning around the house. Think of it as Airbnb but instead of finding apartment, you find local youth helpers for your loved ones.

Do it for Bunica, or «Do it for Grandma» in English, has already made it into the semi-finals where only 10 teams remain from around the world. But now we need your help! Online voting for the pitches has started today and continues until February 24th when the top 3 finalist are announced. If Do it for Bunica is in the top three they will be invited to the US to compete in the international finals for a grand prize of up to $10,000 to start their social venture.

If you could spread the love within the strong ADC, Wave Week and Spark the Wave communities and whomever else you think would be interested, we would be forever grateful. Two of the team members are Wave Week Moldova Alumni — Victoria Bradescu 2015 delegate and Vladlen Grecu — 2014 delegate and 2015/2016 SIT. Feel free to use this as an opportunity to promote our successes with the youth in Moldova and the continued development of our alumni.

— On the Facebook event where we will be posted daily reminders for voting.
— Additionally, here is the direct link to their pitch where you can vote for Do it for Bunica
— To keep in touch and see the updates, like their Facebook Page
— If you would like to see the competition in the semi-finals, you can find all the pitches HERE

You can vote once each day until the winners are announced on February 24th.
2849 vizualizări

„People Help People”

People Help People este un proiect de voluntariat ce a fost creat după a 7-a ediție a școlii de vară di cadrul proiectului Wave Week Moldova, implementat în țara noastră de Asociatia pentru Dezvoltare Creativă.

În cadrul proiectului „People Help People”, absolvenții WWM își propun să ajute o familie social-vulnerabilă monoparentală. Mama, Oxana crește singură patru copii: 3 fete, Constanța de 7 luni, Mădălina de 3 ani, Nicoleta de 4 ani și un băiat, Dumitru, de 13 ani. Mama și băiatul sunt victime ale violenței domestice, fiind bătuți cu severitate de către concubinul femeii, motiv care a determinat-o să plece de acasă. Acum familia o duce greu: „Nu are casă, trăiește doar din alocația pentru copii. Această vară a petrecut-o cu fetițele la un centru de plasament, pe cînd băiatul se mută de la o tabără la alta. Acum, o organizație se oferă să îi achite doar 6 luni pentru chiria unei case. Deși s-a angajat la serviciu la o fabrică de oțet, are nevoie urgent de bani pentru a-și întreține familia.

Din fericire, au deja o casă unde o să locuiască, dar aceasta nu se află în cea mai bună stare. Micuța Constanța are nevoie de un pătuc în care să doarmă și de un cărucior. Dumitru are nevoie și el de un pat, deoarece în casă este unul singur unde vor dormi mama, Mădălina și Nicoleta. Au nevoie și de măsuțe și scaune pentru acestea. La una dintre ele să se joace fetițele, dar la alta, mai mare, să-și facă temele băiatul. De asemenea, are nevoie și de o lampă.”, scriu Cătălina și Ioana Victoria pe pagina de facebook, cu speranța că se vor găsi oameni buni ca să îi ajute.

Ioana Victoria și Cătălinala emisiunea „Bună dimineața” de pe TRM, prezentând proiectul „People Help People”
Cu această ocazie, echipa „People Help People” au decis să organizeze un Movie Night caritabil, în care să adune bani pentru a ajuta familia aflată la nevoie. Pe 8 august, la ora 20:00, veniți la Teatrul de Vară, Valea Morilor pentru a urmări filmul „The Pursuit of Happiness” regizat de Gabrielle Muccino, în rolurile principale avîndu-i pe Will și Jaden Smith. Banii strânși din achiziționarea biletelor (20 de lei) vor fi donați integral familiei.

„Ne propunem să organizăm câteva evenimente pentru a strânge bani, haine, încălțăminte și tot de ce mai are nevoie familia în cauză. Vă mulțumim pentru sprijin și vă îndemnăm să ajutați cu tot ce puteți oamenii mai nefericiți decât noi.”

Urmăriți-le pagina de Facbook „People Help People”, fiți la curent și susțineți acțiunile pe care le întreprind absolvenții Wave Week Moldova.

Wave Week Moldova este un program de liderism și voluntariat implementat de Asociația pentru Dezvoltare Creativă și afiliat organizației americane Spark the Wave. Proiectul este implementat cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2015.
1594 vizualizări

Change through Charity - proiect realizat de absolvenții școlii de vară Wave Week Moldova 2015

«Change through Charity» sau «Schimbă prin Caritate» este un proiect de voluntariat conceput de către 10 absolvenți ai școlii de vară Wave Week Moldova 2015 și are ca scop scop ajutorul familiilor social vulnerabile.



Prin intermediul proiectului «Change through Charity», tinerii își propun să contribuie la rezolvarea unor probleme majore în societatea noastră, și anume: neputința familiilor social vulnerabile de a se întreține, de a avea o sursă constantă de venit, de a menține membrii familiei aproape, de a evita să dea copiii în adopție sau de a procura, eventual, niște hăinuțe pentru membrii familiei.

Membrii echipei își doresc să colecteze fonduri cu ajutorul cărora vor aproviziona cu bunuri familiile ce au nevoie de ajutor. De asemenea, ei consideră că: „Prin gîndire pozitivă și un pic de muncă totul este posibil. Schimbarea poate veni de oriunde și în diferite ipostaze, iar NOI sântem cei care contribuim la săvîrșirea acesteia.”


Astfel, tinerii au organizat deja două offline-uri în Gradină Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt! Evenimentele au constat în strângerea de fonduri și bunuri pentru familia Agrici din satul Drăgușenii noi, raionul Hâncești.


Urmăriți-le activitatea pe pagina de facebook Change through Charity! Aici veți găsi poze și video de la evenimentele organizate!



Wave Week Moldova este un program de liderism și voluntariat implementat de Asociația pentru Dezvoltare Creativă și afiliat organizației americane Spark the Wave. Proiectul este implementat cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2015.
5289 vizualizări

Aprinde-te participând la Wave Week Moldova 2015

Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă (ADC) te invită să participi la cea de a 7-a ediţie Wave Week Moldova, împreună cu 100 de tineri: 98 din Moldova și 2 din Turkmenistan, cu voluntari americani motivaţi şi echipa organizatorică ADC.



Wave Week Moldova 2015


Fii schimbarea în comunitatea ta!



Wave Week Moldova este un program de liderism şi voluntariat ce constă dintr-o şcoală de vară, proiecte de voluntariat organizate şi implementate de participanţi, o platformă de dezvoltare personală şi experienţă împărtăşită între absolvenţii programului.
Wave Week Moldova este organizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă, sprijinit de Spark the Wave SUA.

De ce beneficiezi participând la acest program?

— Dezvoltarea abilităţilor de liderism şi lucru în echipă;
— Dobândirea abilitățiilor în comunicare eficientă interpersonală și interculturală, planificarea și implementarea proiectelor de voluntariat;
— Dobândirea de cunoștințe și experiență în implementarea acţiunilor de voluntariat ce contribuie la bunăstarea comunității tale.

Şcoala de vară va avea loc în perioada 11-16 iulie 2015 la tabăra «Brăduleţ», Vadul-lui-Vodă.

Proiectele de voluntariat vor fi organizate de absolvenţii şcolii de vară în perioada iulie-octombrie 2015.

Pentru prima dată Wave Week îşi va desfăşura activităţile în limba engleză şi română, prin aceasta invitând toţi tinerii motivaţi ai Moldovei cu vârsta cuprinsă între 14-17 ani să aplice.

Taxa de participare este de 700 lei, aceasta constituie contribuția participanților pentru a acoperi o parte din cheltuieli și va fi achitată după selectarea participanţilor.

Data limită de aplicare este 7 Iunie.

Persoană de contact: Gîlca Alina, Coordonator Wave Week Moldova, Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă
waveweek.moldova@usalumni.md, 069 067 308

Formularul de aplicare îl găsiți AICI!

16283 vizualizări

Support CDA organise Wave Week Moldova 2015!

Wave Week will offer 100 teenagers from rural and urban communities the chance to learn and practice skills about teamwork and leadership, effective communication, planning and implementing community volunteer projects, motivation, active citizenship, human rights and diversity.

This fundraising opportunity will be able to provide financial support for those participants who are financially disadvantaged The program consists of a 6 day summer school followed by community volunteer projects organized by the teenagers with the support of the US Alumni community members, Peace Corps Moldova Volunteers and the Creative Development Association team of young dedicated Moldovan mentors.

Wave Week was able to equip these active youth with the capacity to change the lives of those in need. We want to continue to change the lives of women, children, and elderly of Moldova, and by supporting our summer school program, we can empower the youth to make these changes.
Please help empower Moldovan youth so that they make a positive change in Moldova!

www.firstgiving.com/fundraiser/thomas-laferriere/waveweekmoldova
3634 vizualizări

Let's make a change

„Dăruiește o jucărie și primește un zâmbet”, „Tatuaje simbolice pentru o cauză nobilă”, „Sing with us”, sunt câteva titluri de evenimente din zecile organizate de membrii echipei „Let's make a change”, formate în cadrul programului „Wave Week Moldova”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Creativă.

Let's make a change!

Rulând arhiva cu activități de pe pagina de facebook a echipei, veți pierde numărul famiilor pe care aceștia le-au bucurat. De sărbători, ori fără ocazii speciale, înarmați cu produse alimentare, haine și daruri adunate sau cumpărate din banii pe care i-au strâns voluntarii prin intermediul evenimentelor de colectare de fonduri, cântând,desenând tatuaje simbolice sau vânzând bijuterii handmade, tinerii LMAC (așa cum își spun ei) au mers în localități pentru a aduce zâmbete pe chipul unor copii cu totul speciali.

Este deja o tradiție pentru echipa „Let's make a change” să organizeze seri în aer liber, „Movie Night”, invitând sute de tineri să iasă din casă, să se întâlnească cu prietenii și să privescă un film bun în parc. Dispoziția bună și distracția sunt de fiecare dată garantate!

Asociația pentru Dezvoltare Creativă salută inițiativele tinerilor și încurajează implicarea a cât mai multor voluntari în activitățile inițiate de echipele formate în cadrul Wave Week Moldova. Începeți prin a aprecia paginina de Facebook a echipei „Let's make a change” și urmăriți anunțurile postate, s-ar putea ca să vă regăsiți în acțiunile pe care le întreprind. Nu ezitați să deveniți schimbarea din comunitatea în care locuiți!
5575 vizualizări

Wave Week Moldova și Fii Schimbarea!

Wave Week Moldova și Fii Schimbarea!
Wave Week Moldova este mai mult decât un program de liderism şi voluntariat. La cele 5 ediţii anterioare au participat 200 de tineri motivaţi să facă o schimbare şi să contribuie la dezvoltarea societăţii, au fost organizate 20 de proiecte de voluntariat, de care au beneficiat aproximativ 1500 de personae, am împărţit zâmbete şi bucurie.

În vare anului 2014, Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă organizează cea de-a şasea ediţie Wave Week Moldova, iar şcoala de vară se va desfăşura în perioada 11-16 august, la Vadul lui Vodă, în incinta taberei Brăduleţ. Suntem recunoscători finanţatorilor programului, instituţia care ne sprijină al 3-lea an consecutiv şi datorită cărora asigurăm buna desfăşurare a proiectului este Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova. De asemenea, beneficiem de sprijin din partea organizaţiei Spark the Wave din Statele Unite ale Americii, care pe lângă resursele financiare, oferă şi o bursă de participare la programul din SUA unui membru al echipei organizatorice şi împărtăşesc din experienţele lor, acumulate de mai bine de 15 ani în organizarea Wave Week.

Anul acesta, feeria acestui program se dublează. Ne-am propus să organizăm Wave Week Moldova în limba română, doar pentru tinerii din regiunile rurale. Prin multă muncă, aplicări la granturi, colectări de fonduri, am reușit – Fii Schimbare 2014, va avea loc în perioada 7-12 iulie la Vadul lui Vodă. 40 de participanți din Bălți, Ungheni, Sângerei, Ștefen Vodă, Fălești, Criuleni, Călărași, Rezina, Cimișlia, Orhei și Căușeni vor avea ocazia să dezvolte capacităţi de lider și lucru în echipă, să dobândească abilităţi de comunicare eficientă, planificare și implementare proiectelor de voluntariat, evaluarea obiectivă, soluționarea pașnică a conflictelor și promovarea diversității și să acumuleze experienţă pentru a realiza propriile proiecte de voluntariat.

Pentru a simţi cu adevărat ce presupune acest program, trebuie să treci prin toate etapele: şcoala de vară, implementarea proiectului de voluntariat şi împărtăşirea bunelor practici în cadrul ceremoniei de închidere. I-am rugat pe câţiva dintre absolvenţii WWM şi actualii membri ai echipei organizatorice, să continue fraza: Pentru mine Wave Week Moldova înseamnă… Iată şi răspunsurile lor:

Pentru mine Wave Week Moldova înseamnă experiența de la care încep schimbările și dorințele mari (Victoria Ulinici).
… scăparea din zona de confort pe care o căutam cu nerabdare, şansa de a îmi expune opinia şi ideile şi de a le materializa în nişte fapte caritabile demne de laudă! (Eugen Volosciuc)
…Schimbare, Progres, Atitudine, Distracţie, Prieteni. (Vlad Şeremet)
….Încredere! — încredere în echipă și în forțele proprii (Eva Mocanu )
….Energie, oameni frumoşi la suflet şi chip şi o experienţă ce ne defineşte ca personalitate. (Lera Grigori)
….Entuziasm, dorință, oportunitate, viața şi pur şi simplu...TOTUL! (George Ţurcan)
….O nouă etapă a vieţii plină cu experienţe de neuitat (Victor Corman)
….Amintiri frumoase şi lectii de viaţă bine învăţate (Laura Vasilov)

Vedeți poze de la Wave Week Moldova 2013

Cu siguranță acest program schimbă destine, motivează tinerii să facă o schimbare și să contribuie activ la bunăstarea comunității de unde vin. Împreună – putem face lumea mai bună!!!

Alina Gîlcă,
Coordonator Wave Week Moldova și Fii Schimbarea!


3752 vizualizări

Alumnii Wave Week Moldova au făcut totalurile

La 15 mai, 2012, a avut loc întâlnirea absolvenților Wave Week Moldova, în cadrul Centrului American de Resurse.

Participanții au prezentat rodul muncii lor și experiențele acumulate în procesul de implementare a proiectelor pe care le-au realizat după școala de vară din 2011, și au înșiruit amintiri plăcute despre proiect.



După tabăra propriu-zisă absolvenții au desfășurat diverse acțiuni în cadrul grădinițelor, familiilor vulnerabile, orfelinatelor, centrelor de plasament din localitățile unde locuiesc. Iar întrucât a fost prezentat și discutat programul Wave Week Moldova 2012, experiențele au fost transmise colegilor și delegației Wave Week 2012 pentru a fi folosite la desfășurarea unor noi proiecte atât la nivel local, cât și la nivel național.



La deschidere, Richard Chema, US Embassy Resident Legal Adviser a vorbit despre istoria voluntariatului și evoluția fenomenului în Statele Unite ale Americii. Acesta a inspirat tinerii să se implice și mai mult în activități de voluntariat pentru a-și dezvolta comunitatea, și în același timp să câștige experiență, să cunoască oameni noi și să învețe lucruri utile.



Wave Week Moldova este un proiect afiliat cu Spark the Wave SUA și organizat în Moldova de către Asociația pentru Dezvoltare Creativă. Acest program este finanțat de către Ministerul Tineretului și Sportului din Republica Moldova și Spark the Wave USA.